PNL cere demisia lui Gabriel Leș după ce Ministrul Apărării a pierdut procesul cu Klaus Iohannis

PNL cere demisia lui Gabriel Leș după ce Ministrul Apărării a pierdut procesul cu Klaus Iohannis
Publicat: 29/03/2019, 16:28

„Curtea de Apel a respins, pe fond, acțiunea prin care ministerul Apărării cere anularea decretului de numire a generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei. Practic, timp de trei luni, Armata Română a fost aruncată deliberat in incertitudine din cauza ambițiilor lui Liviu Dragnea de a controla chiar și acest domeniu, unde nu are nicio atributie. Într-un context regional complicat, aceste ambiții periculoase pot genera riscuri majore de securitate, iar ministrul Gabriel Leș trebuie să demisioneze de urgență din funcție. Nu este posibil să conduci ministerul Apărării în detrimentul soldaților din teatrele de operații – pe care nu ai nici macar politetea sa ii privesti in timpul prezentarii onorului, alegand sa te uiti in telefon – și în favoarea intereselor liderului de partid”, a scris vicepreședintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților Ovidiu Raețchi, vineri, pe Facebook.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a declarat că se impune demisia lui Gabriel Leș pentru că a încercat să saboteze interesele naționale.

„Astăzi (vineri – n.r.) președintele Klaus Iohannis a câștigat în instanță repunerea în drepturi a generalului Nicolae Ciucă. Este o veste bună pentru armata română, este o veste bună pentru siguranța națională care în această perioadă este amenințată de diverse pericole în special din zona de est, iar ceea ce a făcut ministrul Apărării Gabriel Leș, acționând în instanță împotriva generalului Nicolae Ciucă, împotriva decretului prezidențial al lui Klaus Iohannis, a fost un act de sabotare și de trădare a intereselor naționale. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, trebuie să își dea demisia de îndată și să își asume responsabilitatea actelor sale care a pus în pericol siguranța națională”, a afirmat Ionel Dancă, vineri, într-o conferință de presă.

Reacția liberalilor vine după ce Curtea de Apel București a respins, vineri, acțiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de șef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă. Decizia nu este definitivă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?